Din ascunzisul meu tainic pot doar simti, prin negura calduroasa din jurul meu, pulsul organic al lumii de deasupra. Am cunoscut si eu candva lumea aceea... Curand insa mi-am dorit a nu o fi descoperit.
Naiva, frageda, de nimeni avertizata, doar de basmele cu final fericit mintita, am cutezat intr-o dimineata sa imi scot tulpina stravezie la suprafata. Dar celelalte flori nici nu isi aplecau cupele pentru a ma intampina, pe mine, bobocul, iar de o faceau, in loc sa-mi presare nectar imbietor ma otraveau cu veninul vorbelor, privirilor. De tanjeam dupa caldura si lumina soarelui, buruienile se incolaceau, ma strangulau ca mai apoi sa imi fure si ultima reminiscenta a vreo unei raze. Pentru crezul in bunatate, in sinceritatea zambetului, in ceilalti am fost pedepsita ca un fanatic. Sufletul meu era tremurul mainilor cu care incercam sa ma apar.
Si, tremurand frenetic, pleava m-a aruncat in a ei umbra. Am inceput a ma vedea eu insami ca o umbra. Iar apoi... am devenit o umbra.
Acum ma aflu in capsula protectoare, in samburele prunciei mele. Am fugit de lumea de deasupra. Dar nu sunt o lasa.
Doar inchid ochii realitatii, promitandu-mi mie ca ma abandonez starii de reverie doar un pic, un pic de tot ca nu cumva sa ma dezradacinez din viata. Ma contemplez ca fiind demiurgul propriei existente: impart timpul in respiratii cosmice; din veninul celor ce m-au ranit, imi creez panaceu, imunizandu-mi inima; imi alung sufletul, umanitatea, astupand aceste rupturi ale zestrei mele genetice cu ghimpi, ce au sa il strapunga pe cel ce ma calca in picioare.
Astazi dorm caci ziua e aproape terminata. Eu sunt vlaguita. Ma reculeg, absorb energie, curaj, incredere, putere.
Dar maine ma voi trezi. Voi renaste din praful greselilor, al naivitatii prin noua mea fiinta adaptata la ostilitate, la falsitate, la viata. Maine nu voi mai fi boboc.
ok. demi lovato.si ce?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu