Sa zambesc cand merg pe strada ca o proasta reamintindu'mi dialogul haios de pe hol. Sa refac scenariul, alte scenarii posibile dar putin probabile si apoi sa ma intrebe un handilau de ce vorbesc singura, lucru de care nici nu as fi fost constienta pana in acel moment. Vreau sa vreau sa vorbesc cu cineva non-stop. Si sa imi redescopar umorul pe care l-am ingropat undeva si nu mai stiu unde in momentul in care scriu mesaje-roman. Vreau sa se uite Cineva la mine cu ochii aia. Si sa pun pe Cineva sa incremeneasca fix in pozitia aia, fix cu zambetul ala pentru ca imi place cum ii cade lumina pe fata, cum formeaza urme ce ii adancesc trasaturile, ascunzandu-i ochii, dandu-i un aer de maturitate si raceala ademenitoare. Vreau sa ma lase Cineva sa castig la sah cand as fi ramas numai cu o tura si doi pioni. Vreau sa ... vreau sa ma astepte in pauza mare Cineva pe coridor la iesirea din clasa, rezemat lejer de usa si eu sa ii sar la gat fara sa imi pese de gurile, privirile critice sau invidoase sau de guri in general. Vreau sa ma imbratiseze cineva strans, strans de tot la piept si eu sa plang facandu-i varza cu rimel geaca fie ea de piele sau de fas uzat atunci cand am nevoie de o incurajare dupa o zi proasta pe care am indurat-o singura, singurica numai eu cu mine muscandu-mi buza pentru a nu face o scena de copil rasfatat cu probleme psihice in ore.
Si cand voi imbratisa pe acel Cineva, voi plange. Dar de recunostinta, constienta fiind de pretiozitatea celui de langa mine. De data asta stiu ca voi aprecia ceea ce am.
Abia astept momentul in care voi plange.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu