Ochi de caprioara

Exercitii fara colac 
Marin Sorescu


Inotam spre tarm cu disperare
Si, doamne, ma indepartam de el,
Imi pierdusem simtul de orientare,
Ma tineam de-al lunii cercel
Si de degetul meu cu inel.


Ca o balena sinucigasa
Esuam pe fiecare talaz,
O forta din adanc, uriasa,
O simteam, pietroi, pe grumaz.
Nu stiam daca azi mai e azi.


Orizontul intrase brusc in eclipsa
Ingalat de un soi demoluste
Simteam cu mi se clatina steaua, ideea fixa,
Ca un dinte ce n-o sa mai muste.
Si-un vanotor voia s-o impuste.


Nu e decit un cosmar oarecare,
Iata, cu pumnul il sparg.
Si m-am trezit. Eram, vai, tot pe mare,
Insa ceva mai in larg.


Ingrozit atunci, ce mi-am zis
Privind potopul dezlantuit?
Daca adorm, poate se face vis.
As mai avea o sansa. Si-am adormit.
Nu-i oare si viata un somn nesfarsit?


Si-am luat-o de la cap cu inotul,
Mai istovit, gafaind din greu.
Treaz, si in vis, - tot pe mare mereu.
Rechinii ma atingeau lacomi cu botul
Tarmul refuzat il inecasem chiar eu.


Si  cam asta e totul, si cam asta e totul.






Am tot inotat. De o vreme doar fac pluta, fara efort, fara a ma zbate sa ajung undeva.

Pielea mea s-a incretit  cu  totul, m-am  stafidit  intr-atat  incat  sa ma concentrez in jurul unui punct, fiind mai mult protozoar decat om; o... amiba cu o forma nedefinita, o masa care din densa ce a fost acum e in proportie de 98% nesquik cu lapte rece, restul    fiind potential diluat. Picioarele fara oase si circumvolutiunile clatite de materie cenusie se lasa tarate de secundarul ceasului din clasa ramas fara baterie, singurul care le mai tine impreuna fiind nucleul ce poarta un nume: Irina-Maria Rosca. E doar denumirea latineasca, eu fiind un specimen din pacate pentru omenire, necunoscut, lumea nestraduindu-se sa ma alinte si cu vreo denumire populara, ca Riri sau altceva.

Gasisem si eu un om, o persoana ale carei cuvinte ma facusera sa cred ca ies de undeva din adancuri care ar putea sa suporte revarsarea complexitatii mele, fara a da pe-afara.

Caci, numai cel ce are secrete le va putea ghici pe cele din inimile altcuiva.

Dar era necoapta. Citez fara infloriri, cum mi-e felul: "Nu raman in Brasov cu voi. Merg numai insotita de persoane adulte, cunoscute. N-ai auzit de traficul de copii?" , "Am sa am prieten pe la nu stiu, 18 ani... Ce sa fac eu cu el pana atunci? Si va trebui sa indeplineasca 3 conditii: sa creada in Dumnezeu, sa ma iubeasca si sa ii placa tatei." 
Nu ii contrazic principiile si viuziunile, nu vad o iesire sau un boyfriend ca fiind repere definitorii pentru personalitatea, valoarea cuiva. Nu ca as fi eu cine stie ce iesita in lume, dar prin faptul ca ea eticheta anumite experiente marunte dar paradoxal fundamentale pentru revelarea unor orizonturi,perceptia unor gesturi, intelegerea unor persoane mi-am dat seama ca de fapt ea nu le traise. In caz contrar, experientele acestea ar fi schimbat-o automat, facund-o sa 'isi inece propriul tarm refuzat'. In ea m-am regasit pe mine de prin clasa a VII'a.

Daca i-as fi dat sa citeasca poezia lui Marin Sorescu/povestea mea nu ar fi priceput o doaga.Ah!.

Am simtit frustrare. Eram incompetenta in a o schimba. As fi fost absurda sa o acuz. I'am zambit si  i-am pus mana pe pometii ei ai caror piele, la fel ca si mintea, nu era alterata, respectiv calita de adolescenta. Apoi, prefacandu-ma interesata de crema antiacneica pe care o foloseste, mi-am coborat mana pe grumazul ei si am rupt gatul entitatii, posibilei prietene pe care singuratatea mea negata o plasmuise, din dorinta, dor.  Dintr-o singura miscare, pentru a nu simti durerea( nu ea, ci eu). Am ingropat'o, am uitat'o.

Iar eu, printre toate vulpile, catelele si gaitele, continui sa caut o pereche de ochi de caprioara sau, poate, de caprior.