Si ii ignora pe ceilalti din jur, statea intins in pat si se uita la mine cum ma uitam la monitorul computer'ului. Ma faceam ca nu observ, imi placea cum aluneca privirea lui de pe chipul meu frumos sculptat de cateva luni de sport, pe luciul parului in camera luminata cald, subtil de cateva spot'uri din balcon iar apoi pe rochita mea stransa estetic in talie. Statea pur si simplu rezemat pe umarul sau ce cu timpul devenise din subtire, numai piele si os in puternic, cu vene proeminente pe fibrele de muschi incordate din cauza pozitiei. Iar eu dupa ce il ignoram o perioada, imi intorceam privirea catre el, zambind dulce.
Apoi a inceput tachinarea. Replicile mi le dadea mereu cu un aer vrut a fi dezinteresat, printr-un zambet jumatate scos atat de frumos in evidenta de umbrele luminii ce ii ascundeau in mare parte fata.
***
Ma suparase groaznic cineva din grupul cu care iesisem, adevarul era ca imi permiteam sa exagerez pentru ca eram cu totii prieteni din scutece si a doua zi nu am fi ales decat sa uitam. Cand sa intru pe usa, el trecuse strada in fuga, prinzandu-ma din urma, isi puse bratele puternice in jurul pieptului meu si imi spuse la ureche 'Mai stai. Te rog.' . Eu nu am spus nimic, nu m-am clintit asteptand sa isi ia mainile din jurul meu. Cumva iritat, spuse 'Fie', trase o gura de aer in piept si ma apuca de gaura de deasupra gambei si de spate, ma salta de la sol, moment in care eu scosesem un 'oh, nuuu' chitait si ma trecu strada cu o aparenta usurinta. Imi astupasem fata in tricoul lui razand.
Si am mai stat.
***
Pe prispa. Eu rezemata de un stalp al carui modele in piatra ce se impleteau parca cu vita-de-vie batrana, deasa inspre bolta surii mereu ma fascinasera, desenam. Cate o adiere mai aducea mirosul crinilor si trandafirilor din gradina, pe langa cel dulce de struguri in care aerul era imbibat. La cativa stalpi in spatele meu el statea pur si simplu intins pe cimentul prafuit pe spate, cu mainile incrucisate sub ceafa. O singura privire, de doua secunde, sau nici atat, imi fu indeajuns sa vad ca avea ochii deschisi, focusati pe cuibul de randunele de sub modelul floral al surii. Purta tricoul acela negru cu un decolteu strans lejer de un snur niciodata legat.
Nici prin gand nu imi trecea sa fiu eu prima care spune ceva, care rupe tensiunea aceea pe care nici acum nu stiu daca numai eu o simteam.
Si in urmatoarea ora s-a auzit doar cucul, din cand in cand un satean trecand pe strada sau pisica ce venea sa ii mangai din cand in cand coloana. Apoi pasii lui desculti pe prispa, ce se duceau spre interiorul casei, mai racoros.
***
A doua zi, pe prispa. Eu desenand. El expunandu-si de data asta pieptul inspre bronzat, tot pe prispa. Nu am putut sa nu observ: bine lucrat, pieptul umflandu'se la fiecare respiratie, linia patratelelor ascunzandu-se treptat sub pielea abdomenului odata ce privirea cobora mai jos. Dar nevrand sa ii dau mai multa atentie, privirea nu a poposit prea mult pe el.
cu-cu cu-cu
cu-cu cu-cu
Si nu am auzit cand dar l'am auzit la cativa centimetri in spate, privind peste umar rezemat pe lateralul stalpului: ' Da' ce tot faci tu aici de cateva zile incoace? ahaaam'
De data asta eu am castigat.
***
Seara. Cand m-am ridicat de pe canapea, arcurile si podeaua au scartait prelungit, sincron. M-am dus la fereastra mica, cu vedere spre gradina. Soarele apunea. Smochinul uscat, impaienjenit isi tara umbrele pana la perdeaua gemuletului. Crinii, trandafirii si toate florile dese, inalte inghesuiau cararuia ce ducea spre tasnitoarea secata si apoi spre portita ruginita. El era intr-un coltisor al terasei. Se incorda facand flotari, fara tricou. Apoi, dupa cateva, destule, am pierdut numaratoarea, se odihni aplecat pe varfuri. Cu un salt asa, elegant. Apoi intra pe usa din spate. Eu m-am aruncat pe canapea, prefacandu-ma ca ... nu fac nimic, doar ma joc cu bratara mea. El intra in camera, se intinde, apoi somnoros: 'hmmm, ce faceti?'
***
Si statea in fata mea, mangaind pisica ce ii adormise in poala. Tot in maieu. Luna si felinarul de departe, de pe strada ii adanceau trasaturile atat de bine definite, drepte: pometii ridicati dar nu rotunzi, copilarosi, nasul acvilat, finut si maxilarul proeminent, masculin. Ochii erau ca doua gauri negre, intunecate.
Am stranutat. Puse pisica jos, pe prispa, atent. Merse in casa. Se auzi podeaua geamlacului scartaind de doua ori si apoi se intoarse. Avea o patura intr-o mana si o pernita intr'alta. Imi spuse sa ma ridic un moment cu spatele de pe zid, in soapta. Ma inveli complet, ma simteam ca un cocon: cald si in siguranta. Puiul de pisica se trezise. El se apleca deasupra sa, pe varfuri. In soapta incepu sa o alinte, sa se joace cu ea, inca buimacita fiinta aceea miniaturala. Incepu sa toarca. Eu stateam si ma uitam la ei, atat de frumosi. El atent, cald, calm, matur oarecum. Si frumos. Doamne cat se schimbase de cand nu il vazusem.
Pe la 4 dimineata in acea noapte, dupa povesti lungi, pline de nimicnicie, soptite, glume, amintiri, am ajuns cumva toti 3 inveliti in aceeasi patura: eu, el, pisoiul. Se racise. Eu mangaiam parul pisoiului din poala mea, ce torcea. El mangaia parul meu incalcit, imprastiat peste tot in jurul capului meu din poala lui. As fi tors si eu daca as fi putut.
A luat o suvita intre doua degete, toate miscarile ii erau atat de fine, controlate, elegante. O mirosi. 'Parul tau... miroase atat de bine, a flori.' Era fascinat, mirat, curios, dulce.
La un moment dat, dupa o portie buna de ras din amintirile noastre de mici l-am intrebat: "Tu cum iti aduceai aminte de mine?". "Frumoasa. Erai frumoasa, mereu ai avut obrajii astia, si ochii. Acum esti si mai frumoasa. Obrajii, ochii, buzele, parul...'. Se uita de sus la mine, incercand sa imi distinga trasaturile in lumina ce mai strapungea perdeaua de Mana-Maicii-Domnului ce se agata de streasina in continuarea vitei-de-vie. Si el era frumos. Foarte. Si i-am spus.
' In momentul asta mi-as fi dorit sa nu fi verisoara mea.' A spus uitandu-se la cuibul de randunele. A respirat adanc. Eu am tremurat. Nu mai stiu cum a trecut acel moment lung de tacere, cine a spart gheata sau cum... Unul din cele mai frumoase momente traite de mine in acea vara.
Cainele a inceput sa latre sufocat. Se auzi o poarta scartaind. El sari fara sa ma loveasca, alerga pe langa stalpi catre poarta. Se ascunse in gradina. Eu il vedeam apropiindu-se cat mai mult de carare pentru a vedea ce si cum. Cainele se potoli. El reveni, dand de inteles ca nu a vazut nimic. Am revenit si eu de dupa coltul casei unde ma pitisem ca nu cumva sa fiu vazuta de catre... orice fel de intrus.
De atunci au mai fost inca vreo 2 episoade in care poarta parea sa ne joace feste, de fiecare data eu ascunzandu-ma dupa colt caci in miez de noapte intunericul, scartaitul prelungit si eu, o fata, nu ma puteau face sa am o alta reactie si el alergand sa previna orice incident. Intr-adevar, gesturile lui ce pe moment imi pareau eroice m-au impresionat, chiar daca acum efectul lor s-a fadat un pic.
Dupa ce zorii au inceput sa albastreasca cerul si sa imbibe iarasi aerul cu mirosul florilor din gradina, pisoiul s-a trezit, si-a infipt gherutele in mana mea in semn de 'Buna dimineata, trezeste-te din lumea ta' si s-a pierdut prin iarba. El s-a ridicat, a impaturit patura sub un brat si mi l-a intins mie pe celalalt. ' Haide hopa-sus' si mi-a zambit pe jumatate.
In casa, m-am pitit langa verisoara mea mai mica ce ocupase intreg patul. El se intinsese pe jos, in patul improvizat din nevoia celor 4 camere fiecare cu cel putin cate un pat, toate ocupate.
'Somn usor, Dan.'
'Somn usor, Irina.'
***
M-am despartit de acea prispa, ca in fiecare an, plangand.
Deja imi era dor de tot. Nu am mai vorbit cu Dan de atunci. Dupa scurta noastra vizita, revenise la personalitatea sa normala: de mistocar, badaran, nesimtit. O fi vreun mecanism de auto-aparare. M-a durut. Eu prefer sa pastrez totusi amintirile ce, la o relatare superficiala, par a fi nimicuri. Totusi acele zile si acele nopti s-au transformat intr-unul din reperele temporale ale acelei veri, care o diferentiaza de altele.
Am invatat cateva lucruri. Acea vara mi-e dovada a faptului ca nu am ramas imuna sentimental dupa cateva experiente mai vechi si mi-a servit ca mostra a fluturasilor pe care candva, intr-o viitoare vara ii voi simti. Desigur, starniti de cineva pe care etica, genetica si orice alta regula cosmica nu mi-l restrictioneaza.
Prispa aceea, de cand sunt eu mica, pare a fi magica. Incalzita de atatea amintiri, trairi, urme de pasi ce in fiecare an devin mai mari...
Abia astept vara viitoare cand voi pasi iarasi desculta pe cimentul acela fierbinte si voi adormi cu o pernita batraneasca, cu un alt motanel in brate, sub vita-de-vie...
Marin Sorescu
