La fiecare cateva batai de inima simt ca trebuie sa descriu, definesc altfel pagina de fata:


Doar aici, in pantecul matern al pamantului, gravitatia nu imi mai zdrobeste inima, plamanii, sufocandu-ma. Simt pulsul organic al lumii de deasupra, lume in care zilnic cutez sa pasesc.
Prin notitele mele surprind fiecare bataie de inima, vibratie, traire. Creez astfel, incet, incet, o harta a vietii care ma va aduce inapoi in imbratisarea linistii launtrice atunci cand ma voi rataci.
Si, cunoscandu-ma, prevad ca mi se va intampla in nenumarate randuri... :)


SAU

Voi scrie cel mai probabil in momentele mele de sensibilitate. Despre superficialitatea, goliciunea, nimicnicia fiecarui lucru. Despre fobia fata de ziua de luni. Despre revelatiile existentiale dinspre drumul spre casa.

SAU


OF. IUI. <3 ! :-? x_x :-j :x :s ... :)

sâmbătă, 28 aprilie 2012


Magda Isanos - Vis Vegetal

As vrea sa fiu copac
Si-as vrea sa cresc langa fereastra
ta.
Te-as auzi,
Si-n voie te-as privi intreaga zi
M-as apuca si iarna
sa-nfloresc,
Ca sa te bucuri!
Pasarile cele mai mandre-ar face
cuib pe creanga mea,
Iar noptile mi-ar da cercei de stele
Pe care, ca pe
frunze ti le-as da.
Prin geamul larg deschis, de-atatea ori
M-as apleca
usoara sa-ti sarut
Când parul ce pe frunte ti-a cazut,
Când buzele
cu buze moi de flori
Spre toamna m-as juca zvarlindu-ti mere
Si foi de
aur rosu prin odaie
Cu-a ramurilor tanara putere
Ti-as apara obloanele de
ploaie.
Si, cine stie, poate ca-ntr-o seara
De primavara, când va fi si
luna
Va trece prin gradina o zana buna,
Facandu-ma femeie sa
fiu iara.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
Genunchiul ud de frunze si
pamânt,
Cu roua si cu luna pe obraz,
Eu ti-as sari în casa si
senina,
Uitind de-atata vreme sa vorbesc,
Cu cate-un cuib în fiecare
mana,
As incepe
sa
zambesc.




miercuri, 11 aprilie 2012




...soare.aproape nu imi vine a crede.nu va dura mult, sunt sigura.dar ma voi bucura de cat am. uitasem cum se simte...


joi, 29 martie 2012

IF - Rudyard Kipling

"
IF


If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowancefor their doubting too;


If you can wait and not be tired of waiting,
Or being lied about, don't deal in lies,
Or being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise.


If you can dream - and not make thoughts
  your master;
If you can think - and not make thoughts
  your aim;
If you can meet with Triumph and Disaster
And treat those two impostors just the same.


If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to, broken,
And stoop and build 'em up with worn-out tools:


If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breathe a word about your loss;


If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: 'Hold on!'.


If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings - nor lose the common touch,
if neighter foes nor loving friends can hurt you,
If all men count with you, but none too much;


If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man, my son!
"

Acum cativa ani, poezia lui  Kipling, 'If', a fost votata poemul vaforit al Marii Britanii.
Votul meu ar fi fost acelasi.

duminică, 18 martie 2012

sunt urata. proasta. n-am simtul umorului. ca sa nu-mi fie sila de mine ma ignor. 



cineva mi-a spus azi ca se simte exact ca in liceu. ca e la fel de dezordonata, simte la fel, arata la fel. ca sufletul e acelasi. m-a debusolat. total. 
mi-am scapat telefonul in supermarket si acum nu mai merge. nici nu am pe cine suna ca sa ma scoata din starea asta. ma consum singura. 






o sa rad peste vreo 2 ani daca o sa am chef sa citesc post'ul asta, nu?

vineri, 9 martie 2012

... nimic.


Mi-am pierdut orice speranta.
E o dezordine completa. Am idei si scenarii in cap care ar putea umple anii de liceu. Dar nu am cu cine, cand sa le impart. Toti sunt atat de normali. Numai eu sunt complexa si visatoare, copil. M-am resemnat. Am avut o revelatie in ora de mate, dupa o pauza in care nimeni nu rade, toti stau  in bancile lor, multumiti liceul, care nu are amintiri si care recunoaste asta numai pe vreun blog, sub identitatea unui anonim.   Ha, am scris-o, am acceptat in sfarsit astcu vietile lor sentimentale mediocre( caci pana la urma existenta lor e polarizata de mediile lor din catalog maxime) ,incuiati in uniforme si intr-o decrepitudine ce ii face nici sa nu se gandeasca la o posibila bataie nevinovata cu creta, o gluma, ceva, orice. Am inceput o idee si nu am terminat-o. Nici nu o sa incep un alineat. Pentru ca nu sunt in stare sa imi impart gandurile in idei, nu are rost, tot pierduta intr-un neant in jurul caruia gravitationeaza agale, asa, fara vreo axa chestii. Chestii ca garderoba de anul trecut ce mi-a ramas mica dar pe care, fiind atat de indiferenta de ce zice lumea, nu imi fac timp sa o innoiesc, mail-urile necitite, temele nefacute, ritualul meu intrerupt al cremei hidratante. Si simt mereu ca vreau sa fac un dus, dar si baia e plina de chestiile mele pe care nu am unde sa le pun pentru ca nu e deloc bine compartomentat apartamentul. Asa, revenind pe undeva mai sus. Am avut o revelatie( mi-e si rusine sa o spun, scriu, whatever ): am sa fiu una dintre acele persoane careia nu i-a placut a. In fine, mi-am inghitit nodul in timpul orei de mate incercand sa reiau sirul explicatiilor profei( fara succes, desigur ) si in pauza m-am agatat incercand sa par macar atasata de o colega ca sa trec mai usor pe coridoarele unde aia mari comenteaza orice boboc ce li se pare mai vulnerabil, victima sigura. Dar scoala nu e universul meu, dar scriu mai mult despre ea pentru ca nu trebuie sa va povestesc eu filmele si serialele pe care le vad acasa. Nu, fotoliul meu ( care e, in schimburi, umeras si/sau suport de carti ) e universul meu in care ma izolez pana nu imi mai simt vreo parte din corp.
E 4 aproape dimineata. Ma pun si eu sa dorm. A da, va trebui sa dau uitarii randurile astea, pentru ca gandurile noptii sunt cei mai periculosi dusmani. Dar daca apar si peste zi, oricand, oriunde, nu inseamna ca sunt de fapt esenta?
Mi-am luat plapuma si perna si m-am pus pe covorul din sufragerie. M-am trezit cu bunica'mea azi in apartament si nu mai am loc in pat. Si sunt amabila si toate cele dar miroase a batran. Nu-mi place. Daca racesc pe covor in noaptea asta, asta e.
Pa...


Am scris mic. Initial ma gandisem sa sterg postul. Mai sta aici numai pentru ca stiu ca, pe undeva pe la 4 dimineata intr'una din zilele trecute chiar credeam in ce am scris aici... Ar fi ca si cum m-as nega pe mine, eu care imi impun sa accept fetele si punctele de vedere ale altora. Sunt atat de instabila. Dar il las aici...

Uneori mi-e rusine de pagina de fata. E dezordonata. Ca mine. Nu ma concentrez pentru a scrie 'what i do really mean'. :l Ma simt uneori incapabila. Trebuie sa ma declick'ez si sa ma pun la punct. Dar nu acum...

Dar cand...? ... ! ... :(

joi, 1 martie 2012

Exuvii ~ Simona Popescu




"Toate simonele astea există într-un fel, sub altă formă poate, naiba ştie, le simt, îmi împrumută senzaţiile lor, mi-au lăsat o uriaşă moştenire şi o grămadă de datorii în acelaşi timp. Cum să se înţeleagă, mă întreb, fetiţa băieţoasă de la 4 ani cu momâia de la 6 sau cu fetţta ambiţioasă de la 9 ani, tocilara de la 11 cu leneşa de la 16, slăbănoaga de la 15 cu grăsana de la 17, anemica de la 19 cu vitala de la 21, urâta de la 10 cu frumuşica de la 13, visătoarea de la 16 cu proasta de la 15, eleva cu profesoara, fecioara cu femeia, îndrăzneaţa cu timida, revoltata cu fricoasa, isteaţa nesuferită cu încrâncenata şi confuza pe care acum le preţuiesc mai mult, alintata cu severa aia tăioasă, şi tot asa. Mezaliante, compromisuri, negocieri…
Dar cu mine e altfel, e cu totul altfel. N-am ce să unific. Nu sunt doar doi. Ele-eu-multele se uită unele la altele, se văd unele pe altele, se aud unele pe altele, se gândesc unele la altele şi nu se cunosc, nu se cunosc.
                                            ***
“Mama şi tata sunt ultimele fiinţe care ar putea să priceapă ce se întâmplă cu tine. N-ai chef să vorbeşti cu ei. Fratele rău e un ţânc nesuferit care nu ştie decât să se zbenguie toată ziua, să se joace ca descreieratul. Asculţi în neştire Simfonia fantastică a lui Berlioz. Ţii jurnal şi n-ai ce să scrii acolo. ”

fragmente din  "Exuvii"  de Simona Popescu
Carte  autobiografica. Titlul sintetizeaza continutul atat de omogen al volumului.
Exuviile sunt  carcasele pe care fluturii le lasa in urma dupa ce isi abandoneaza pupa,coconul. Autoarea a cules aceste exuvii ale copilariei, tineretii, lasate in urma cu timpul si le-a pastrat in paginile cartii.
Trebuie sa imi fac timp sa o citesc. 

miercuri, 29 februarie 2012

Ochi de caprioara

Exercitii fara colac 
Marin Sorescu


Inotam spre tarm cu disperare
Si, doamne, ma indepartam de el,
Imi pierdusem simtul de orientare,
Ma tineam de-al lunii cercel
Si de degetul meu cu inel.


Ca o balena sinucigasa
Esuam pe fiecare talaz,
O forta din adanc, uriasa,
O simteam, pietroi, pe grumaz.
Nu stiam daca azi mai e azi.


Orizontul intrase brusc in eclipsa
Ingalat de un soi demoluste
Simteam cu mi se clatina steaua, ideea fixa,
Ca un dinte ce n-o sa mai muste.
Si-un vanotor voia s-o impuste.


Nu e decit un cosmar oarecare,
Iata, cu pumnul il sparg.
Si m-am trezit. Eram, vai, tot pe mare,
Insa ceva mai in larg.


Ingrozit atunci, ce mi-am zis
Privind potopul dezlantuit?
Daca adorm, poate se face vis.
As mai avea o sansa. Si-am adormit.
Nu-i oare si viata un somn nesfarsit?


Si-am luat-o de la cap cu inotul,
Mai istovit, gafaind din greu.
Treaz, si in vis, - tot pe mare mereu.
Rechinii ma atingeau lacomi cu botul
Tarmul refuzat il inecasem chiar eu.


Si  cam asta e totul, si cam asta e totul.






Am tot inotat. De o vreme doar fac pluta, fara efort, fara a ma zbate sa ajung undeva.
Pielea mea s-a incretit  cu  totul, m-am  stafidit  intr-atat  incat  sa ma concentrez in jurul unui punct, fiind mai mult protozoar decat om; o... amiba cu o forma nedefinita, o masa care din densa ce a fost acum e in proportie de 98% nesquik cu lapte rece, restul    fiind potential diluat. Picioarele fara oase si circumvolutiunile clatite de materie cenusie se lasa tarate de secundarul ceasului din clasa ramas fara baterie, singurul care le mai tine impreuna fiind nucleul ce poarta un nume: Irina-Maria Rosca. E doar denumirea latineasca, eu fiind un specimen din pacate pentru omenire, necunoscut, lumea nestraduindu-se sa ma alinte si cu vreo denumire populara, ca Riri sau altceva.

Gasisem si eu un om, o persoana ale carei cuvinte ma facusera sa cred ca ies de undeva din adancuri care ar putea sa suporte revarsarea complexitatii mele, fara a da pe-afara.

Caci, numai cel ce are secrete le va putea ghici pe cele din inimile altcuiva.

Dar era necoapta. Citez fara infloriri, cum mi-e felul: "Nu raman in Brasov cu voi. Merg numai insotita de persoane adulte, cunoscute. N-ai auzit de traficul de copii?" , "Am sa am prieten pe la nu stiu, 18 ani... Ce sa fac eu cu el pana atunci? Si va trebui sa indeplineasca 3 conditii: sa creada in Dumnezeu, sa ma iubeasca si sa ii placa tatei." 
Nu ii contrazic principiile si viuziunile, nu vad o iesire sau un boyfriend ca fiind repere definitorii pentru personalitatea, valoarea cuiva. Nu ca as fi eu cine stie ce iesita in lume, dar prin faptul ca ea eticheta anumite experiente marunte dar paradoxal fundamentale pentru revelarea unor orizonturi,perceptia unor gesturi, intelegerea unor persoane mi-am dat seama ca de fapt ea nu le traise. In caz contrar, experientele acestea ar fi schimbat-o automat, facund-o sa 'isi inece propriul tarm refuzat'. In ea m-am regasit pe mine de prin clasa a VII'a.

Daca i-as fi dat sa citeasca poezia lui Marin Sorescu/povestea mea nu ar fi priceput o doaga.Ah!.

Am simtit frustrare. Eram incompetenta in a o schimba. As fi fost absurda sa o acuz. I'am zambit si  i-am pus mana pe pometii ei ai caror piele, la fel ca si mintea, nu era alterata, respectiv calita de adolescenta. Apoi, prefacandu-ma interesata de crema antiacneica pe care o foloseste, mi-am coborat mana pe grumazul ei si am rupt gatul entitatii, posibilei prietene pe care singuratatea mea negata o plasmuise, din dorinta, dor.  Dintr-o singura miscare, pentru a nu simti durerea( nu ea, ci eu). Am ingropat'o, am uitat'o.

Iar eu, printre toate vulpile, catelele si gaitele, continui sa caut o pereche de ochi de caprioara sau, poate, de caprior.